Marian Gavrilescu

Intrapreneur & Senior Consultant în Management, Marketing, Vânzări, Dezvoltare

Donare de sange cu peripetii

Saptamna trecuta am fost contactat de un prieten sa ajutam o persoana care are mare nevoie de sange. Acea persoana avea o grupa rara si nu puteam. M-am gandit si am propus persoanei sa vorbeasca la centru si sa obtina un schimb. A reusit. Asa am ajuns in postura ca eu si cativa colegi sa putem dona, desi nu aveam acea grupa de sange.

Data si ora donarii s-au schimbat de mai multe ori. In sfarsit, am stabilit. Vineri dimineata, la 7.30 trebuia sa fim in fata centrului de donare. M-am trezit cu noaptea-n cap stresat de faptul ca puteam sa prin aglomeratie.

Sa ne intoarcem la intalnirea de la 7.30

Am ajuns pe la 7.15. Am sunat-o pe doamna care se ocupa. Va relatez discutia:

Eu: – Buna dimineata, am ajuns

Doamna: – Perfect, sunt si eu aici, ies acum.

– Va astept la intrarea in centru

– Am iesit, insa nu va vad!

– Oare nu am ajuns unde trebuie? Am luat-o pe la parcarea mare a spitalului si am ajuns in spate, la centrul de donare, asa cum mi-a spus cel de la intrarea in curte.

– Nuuuu, trebuie sa iesiti si sa veniti aici. Nu intrati in spital.

– O sa intreb pe cineva si ajung in cateva minute.

Am intrebat si fiecare mi-a dat cate o indicatie. Am ajuns pe la toate intrarile complexului, pe stradutele adiacente si chiar am ocolit podul (doamna spunandu-mi ceva de un rond). In cele din urma, am decis sa stabilim, prin contact direct, modul de ajungere acolo.

– Doamna, stati sa ne intelegem. Acum vin dinspre Colentina si am pe stanga spitalul Fundeni. Ce fac?

– Colentina… Spitalul Fundeni? Sa inteleg ca sunteti la Bucuresti?

– Normal, doamna!

– … Pai, eu va asteptam aici, la Constanta!

:))

In acel moment mi-au trecut prin fata tot felul de scenarii. In cele din urma, am rugat-o pe doamna sa-mi dea un sms cu numele persoanei care avea nevoie de sange si spitalul la care este internata. Mi-a dat numele si Spitalul Fundeni. De fapt, de aici venea confuzia.

Ce facem acum?

Am hotarat sa mergem sa donam si sa vedem apoi cum rezolvam situatia. Drama este ca eu stiam numai un centru, cel din Victoriei. Acolo, aveam sa aflu ca puteam dona si la Fundeni.

Sa inceapa nebunia! Am facut 30 de minute, pana la Obor. Am decis, impreuna cu colegii, sa lasam masina intr-o parcare si sa mergem cu metroul. Am facut foarte bine, numai ca am avut ceva de mers intre statia de metrou si centrul de donare. Nu de alta, dar era ger si burnita taios, iar noi nu eram bine echipati.

Asa se face ca acum sunt cobza.

Timpul nu-mi permite sa va relatez toate aventurile din trafic, metrou si centrul de donare. As putea sa scriu o carte. Va spun numai ca la plecare am luat o alta haina si de aici situatii penibile, mai ales ca aveam cheile masinii in haina mea, iar haina era de fata si nu mai buna decat a mea. :))

Aaaa, le-am promis colegilor ca-i scot unde vor ei, dupa. Au decis sa mergem la un restaurant turcesc. Acolo, am ajuns cu 10 minute inainte sa deschida, insa a mers un coleg si ne-a permis sa intram printre aspiratoare, maturi si restul. Evident, fara sa intrebe daca se poate manca ceva.  Dadusem drumul la taxi pe care l-am platit dublu ca era cursa prea scurta… sa nu ne injure omul. Dupa alte 15 minute, ne-am dat seama ca nu puteam decat sa bem un ceai acolo. Pentru masa, trebuia sa mai asteptam minim o ora. :))

Ma opresc aici cu povestirile, desi ar mai fi fost multe de scris. Sper sa fi fost lucid in exprimare. La ora la care va scriu, nu sunt in cea mai buna forma, iar in capul meu se invart toate acele aventuri incredibile, demne de un film cu…

Toate cele bune!

P.S. Le multumesc colegilor ca m-au urmat si am putut sa ajutam un om

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.