Marian Gavrilescu

Intrapreneur & Senior Consultant în Management, Marketing, Vânzări, Dezvoltare

Despre Mopiel şi cum am redescoperit încălţămintea românească de piele

Astăzi o să vă scriu despre Mopiel şi cum am redescoperit încălţămintea românească de piele. Vă spun sincer că am avut o trăire foarte interesantă. Eram resemnat. Mă obişnuisem cu pielea ciudată sau  înlocuitorii ai pantofilor casual sau de eveniment şi pânzele pantofilor sport. Încetasem să mai caut. Credeam că acele vremuri au trecut şi trebuie să accept ce găsesc ca fiind noua tehnologie.

Cum am ajuns la Mopiel?

A trebuit să merg de câteva ori la Piatra Neamţ. La iesirea din Râmnicu Sărat vedeam de fiecare dată un banner cu o fabrică de încălţăminte românească. Deformaţie profesională, citesc toate reclamele de pe drum. Săptămâna trecută, curiozitatea m-a îndemnat să virez la stânga. În plus, fară să-mi dau seama, am încălţat aceeaşi pereche de pantofi pe care am folosit-o la ultima deplasare. Ceva în mine-mi spunea să profit de ocazie şi să merg la acea fabrică. Nu trebuia să mă abat prea tare de la drum. La semafor, am facut stânga, într-un unghi de 80-90 grade şi am mers preţ de 2,5 km.

Magazinul Mopiel al fabricii de la Podgoria, Buzău

Am ajuns uşor la destinaţie. Cam exagerat numărul indicatoarelor către fabrică. :)) Am intrat ca boul în trifoi şi am început să explorez. Dupa cinci minute eram ameţit. Prea mulţi pantofi! Nu ştiam unde să mă uit mai repede. Noroc cu domnişoara X (nu am avut curajul să o întreb cum se numeşte, de teama a nu se interpreta şi nu avea ecuson… vai, vai…). Pot să vă spun că nu o să o rataţi şi o să vă amintiţi de ea. Din nefericire, nu pot să fac o descriere amănunţită. Este posibil ca soţia să-mi citească postările şi risc să mănânc numai de la frigider. Aştept, totuşi, mesajele voastre în privat, după ce treceţi pe acolo.

Achiziţia pentru Luca
Pantofii sport Mopiel pentru Luca

Ce mi-a plăcut la Mopiel?

În primul rând, pielea folosită. Aşa cum spuneam în partea de început, nu credeam că o să o mai întâlnesc. Sunt fericit! Vreau să vă spun că mi-am gasit o pereche de pantofi business cu care am facut senzaţie la întalnirea de afaceri. Cred că mai bine de 30 minute am vorbit numai despre pantofi, nostalgia vremurilor apuse şi despre cât de pricepuţi suntem noi romănii la astfel de lucruri. A meritat mica deviere de la traseu, in economia discuţiilor de afaceri. Revenind la ce mi-a plăcut, cred că se întampla cu greu să nu-ţi găseşti „perechea” acolo. Diversitatea modelelor şi mai ales calitatea (piele, talpă, cusaturi, etc). Pentru Luca, baiatul meu cel mare, am gasit nişte pantofi sport alb cu roşu. Adevăraţi!

Câteva din pozele făcute pentru a le trimite Geaninei, soţia mea, gasiti AICI!

Ce nu mi-a placut la Mopiel?

Am uitat să menţionez că mai întâi i-am cautat pe internet. Despre site Mopiel: Pozele nu au nicio legătură cu realitatea. Dacă vezi pantofii face to face, nu zici ca sunt cei din poze. Un mare minus! Nici aspectul site nu m-a convins. În plus, produsele reduse nu apar la categoria din care fac parte, ci sub forma de widget în lateral. Despre magazinul fabricii: Nu mi-a placut amenajarea şi modul în care erau prezentate produsele.

I-am cunoscut pe soţii Ioniţă

În timpul vizitei mele la magazinul fabricii din Podgoria, am avut plăcerea să-i întâlnesc şi pe proprietari. Este vorba de soţii Cătălin şi Mihaela Ioniţă (sincer, le-am găsit numele ulterior, pe internet, nu le-am reţinut la prezentare). Creionau modificari pentru magazin. Cum sunt bagăcios din fire, am încercat să dau câteva idei şi aşa am intrat în discuţie. Nişte oameni absolut minunaţi, deschişi, sociabili, frumoşi. Sincer, nu mi-a facut bine toată  discuţia cu ei. Am aflat multe din problemele cu care se luptă şi cât de greu le este să concureze cu brandurile internaţionale (bugete mari de reclamă) şi produsele de substituţie. Cătălin Ioniţă: „… De abia în acest an, forţaţi de împrejurări, am decis să ne ocupăm de branding şi de dezvoltarea reţelei de magazine. Nu avem buget, însă am fost convinşi de compania de marketing cu care lucram să vedem altfel lucrurile. Încet, încet, sperăm să ajungem acolo unde merităm şi românii să ne aleagă pe noi în detrimentul străinilor şi produselor de proastă calitate.”  Sperăm ca tot ce mi-au prezentat soţii Ioniţă să se întâmple, iar problemele pe care le au acum să dispară. Mi-am propus să-i susţin si eu, cu tot ce pot. In plus, au acceptat să dea o mână de ajutor şi să ne ajute cu campania #iubescoina. Întâmplator, doamna Ioniţă este dintr-o zonă în care se joacă intens Oina – Gherăieşti.

Cum poţi ajuta şi tu?

În primul rând să te gândeşti de mai multe ori atunci când alegi produse străine în detrimentul celor româneşti de calitate. Apoi, să dai feedback în privat, mail, etc şi să le indici unde greşesc şi ce trebuie să îmbunătăţească. Nu uita că esti român şi cu credinţă în valorile naţionale, bază a păstrării naţiei noastre.

Să auzim numai de bine!

 

Notă: Pentru poza de deschidere am preluat o imagine de pe site Mopiel.ro. Mi s-a părut mai interesantă decât ce am facut eu cu telefonul.

Sper ca v-a placut si este util ce am scris despre Mopiel şi cum am redescoperit încălţămintea românească de piele. Astept de la voi si alte sugestii similare. Sunt dispus sa testez si alti furnizori.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.